Mi-as fi lăsat în colț de suflet,
Un strop din anii ce-au trecut
De-aş fi ştiu că prețul lor,
Va fi atât, atât de scump.
Acum, când port prea des în suflet,
Un zbucium şi o luptă grea,
Aş da orice să smulg un zâmbet,
Vieții care mă iubea.
Ea mă iubea, având răbdare
Să o iubesc la rândul meu,
Dar dup-atâta nepăsare,
A renunțat la semnul meu.
O, viață care n-ai putere!
Să mă aştepți să te iubesc,
De poți, să-mi fie cu iertare,
Nu cred că am să reuşesc.
Încerc cu râsete şi glume
Să te împac că te-aş plăcea,
Dar tu o ştii, adânc, cu jale
Că nu va fi în veci aşa.
Mă iartă pentru asta, viață,
Eşti darul cel mai minunat,
Mă zbucium cu a mea neputință
De-a te iubi cu adevărat!
"Omul o ia din nou de la început în fiecare zi, în ciuda a tot ce ştie, împotriva a tot ce ştie" - Emil Cioran
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
În căutarea cuvintelor / timpului pierdute...
👀Mi-am făcut blog...Bine, nu eu, că nu mi-am forţat neuronul, ci prietena mea. Datoria mea ar fi să scriu. O întreb pe această cale dacă a ...
-
După cum spune şi descrierea, ce şi despre ce voi scrie, nimeni nu ştie, nici măcar eu, însă o voi face. Blogul de față nu este unul cu o t...
-
Mi-as fi lăsat în colț de suflet, Un strop din anii ce-au trecut De-aş fi ştiu că prețul lor, Va fi atât, atât de scump. Acum, când po...
-
👀Mi-am făcut blog...Bine, nu eu, că nu mi-am forţat neuronul, ci prietena mea. Datoria mea ar fi să scriu. O întreb pe această cale dacă a ...
Oau!😍🤗🤗🤗
RăspundețiȘtergereFoarte fain❤
RăspundețiȘtergere