marți, 16 ianuarie 2018

Introspecție

Mi-as fi lăsat în colț de suflet,
Un strop din anii ce-au trecut
De-aş fi ştiu că prețul lor,
Va fi atât, atât de scump.

Acum,  când port prea des în suflet,
Un zbucium şi o luptă grea,
Aş da orice să smulg un zâmbet,
Vieții care mă iubea.

Ea mă iubea, având răbdare
Să o iubesc la rândul meu,
Dar dup-atâta nepăsare,
A renunțat la semnul meu.

O, viață care n-ai putere!
Să mă aştepți să te iubesc,
De poți, să-mi fie cu iertare,
Nu cred că am să reuşesc.

Încerc  cu râsete şi glume
Să te împac că te-aş plăcea,
Dar tu o ştii, adânc, cu jale
Că nu va fi în veci aşa.

Mă iartă pentru asta, viață,
Eşti darul cel mai minunat,
Mă zbucium cu a mea neputință
De-a te iubi cu adevărat!





2 comentarii:

În căutarea cuvintelor / timpului pierdute...

👀Mi-am făcut blog...Bine, nu eu, că nu mi-am forţat neuronul, ci prietena mea. Datoria mea ar fi să scriu. O întreb pe această cale dacă a ...